what will…

I’m just the pieces of the man I used to be
Too many bitter tears are raining down on me
I’m far away from home
And I’ve been facing this alone
For much too long
I feel like no-one ever told the truth to me
About growing up and what a struggle it would be
In my tangled state of mind
I’ve been looking back to find
Where I went wrong
Too much love will kill you
If you can’t make up your mind
Torn between the lover
And the love you leave behind
You’re headed for disaster
‘cos you never read the signs
Too much love will kill you
Every time
I’m just the shadow of the man I used to be
And it seems like there’s no way out of this for me
I used to bring you sunshine
Now all I ever do is bring you down
How would it be if you were standing in my shoes
Can’t you see that it’s impossible to choose
No there’s no making sense of it
Every way I go I’m bound to lose
Too much love will kill you
Just as sure as none at all
It’ll drain the power that’s in you
Make you plead and scream and crawl
And the pain will make you crazy
You’re the victim of your crime
Too much love will kill you
Every time
Too much love will kill you
It’ll make your life a lie
Yes, too much love will kill you
And you won’t understand why
You’d give your life, you’d sell your soul
But here it comes again
Too much love will kill you
In the end…
In the end.

week-end!

Deschidem ochii, imaginea e in ceata, ii inchidem incet, dar vine instinctul sa mai dai o incercare, sa vezi…de data asta vezi totusi mai clar, dar parca nu indeajuns, iar dupa o ultima clipire, ne trezim… ne intrebam de ce a durat atat?.

E ca si prima si ultima zi, vrei sa le cuprinzi pe toate, iti faci un plan, stii ca nu ai mult timp, ai vrea sa alergi in razele diminetii, dar in acelasi timp sa lenevesti si sa te lasi mangaiat de raze moi de soare…ai vrea sa iti bei cafeaua si sa mananci in acelasi timp doar ca sa nu mai pierzi minutele, ai vrea sa inceapa odata sincronizarea cu ceilalti, sa nu mai pierzi timpul dupa ei, dar in acelasi timp ai vrea sa fii doar tu cu tine…

Dar pana sa ne dam seama, am pierdut atata timp, incat planul initial s-a redus la o singura actiune… oricare ar fii aceea… e una salvatoare, una de care ne vom amintii, si nu vream sa se termine… dar timpul “ceasul ce ne masoara destramarea”, zboara…iar noi adormim.

Si lasam totul pentru data viitoare, cand poate vom putea face mai multe din ceea ce am planuit… si saptamana vine si noi suntem iar niste mici roboti, ce nu-mi mai amintesc altceva, decat ce au facut in week-end…

Vei plange mult, ori vei zambi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu iti voi spune fără umbră de căinţă in glas:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Life!

I said I like my life. If I have to give it back, if they take it from me,
let me only not feel I wasted any, let me not feel I forgot
to love anyone I meant to love, that I forgot to give
what I held in my hands, that I forgot
to do some little piece of the work that
wanted to come through.

The dreams in wich I’m dying are the best i’ve ever had

Ce e cu noi? Ne trezim in fiecare zi, sa traim in aceasi amnezie de ieri. Ce a fost ieri?…Nu stim…dar saptamana trecuta? dar acum doua saptamani? Cine stie? In mare, ne-am conformat…ce mai conteaza, muncim, castigam, cheltuim, muncim, si cateodata avem iluzia, ca totusi mai si traim.

Suntem tare departe. Incepem sa uitam, ne-am detasat atat de mult de secunda ce tocmai a trecut, incat abia mai retinem ca a fost. Unde sutem…la birou, acasa, intr-o mare de oameni pe strada? Bine, bine, dar unde suntem?

Secunda ce a trecut, ce ti-a adus? Cu ce ai ramas? Te apropie mai mult de sfarsit, dar in loc sa vezi asta, te bucuri ca a trecut…”am trecut si peste asta”…nici vorba “am trait, am simtit, am crescut”.

Bucuria de a murii impacat, acceptand moartea ca o usurare vine doar la unii, acestia au viziuni frumoase despre viata de apoi. Dar pentru cei multi, moartea e un hot de vieti, acestia se lupta cu disperare, pentru fiecare minut, mai vor, mai vor viata….da, viata accea in care nu au trait cu adevarat.

Hai sa…

Ce s-ar fii intamplat…

E o perioada mai speciala, sau cel putin o simt asa, pentru ca fiecare toamna e dificila… Iar asta e cu atat mai speciala, cu cat simt ca ma schimba.

Te-am visat azi noapte….pe tine, da, tu cel care nu vei citii niciodata aceste randuri. N-a fost un vis de bun augur, a fost mai degraba un cosmar, in care sufeream amandoi, dar nu unul pentru celalalt, ci pentru lumea asta care se schimba, care pe zi ce trece e tot mai urata. Cu toate astea, as fii preferat sa nu ma trezesc, sa ramanem amandoi in mintea mea, in visul acela in care intr-un final n-am putut decat sa te imbratisez, cu cel mai sincer sentiment de prietenie. Mi-e un dor nebun de tine, mi-e atat de dor de timpul care nu l-am petrecut niciodata, mi-e dor de timpul atat de scurt, secundele acelea in care ne vedeam, mi-e dor de neputinta fiecaruia de a masca in vreun fel zambetul sincer in momentul cand ne vedeam. Tu n-ai sa stii niciodata cat imi e de dor…nici eu n-am sa stiu, nu voi da curs nevoii imperioase de a ma gandii la tine, si voi uita visul acesta, si cu el, te voi uita si pe tine.

Oare ce s-ar fii intamplat daca o data…macar o singura data, am fii vorbit? Asta excluzand singurul mail care mi l-ai trimis, singurul mail, care l-am “trait” in tacere. As fii pus totul pe seama imaginatiei daca nu mi-ai fii scris niciodata, nu stiam ca simti si tu legatura aceea, partea aceea frumoasa dintr-o viata, cand doi oameni n-au nevoie de cuvinte sa comunice, nu credeam ca ai vazut tot ce am vazut si eu…Ce s-ar fii intamplat daca as fii raspuns la invitatia ta?